În urmă cu câteva zile, Zarug și-a prezentat locuința fanilor săi de pe rețelele de socializare. Astfel… urmăritorii au aflat că fostul concurent de la ”Asia Express” are un obiect de suflet, de care nu se desparte niciodată.
Și-a mobilat casa după bunul său plac și este mândru de ceea ce a ieșit. Fostul concurent al show-ului de la Antena 1 le-a arătat fanilor săi cum arată apartamentul în care își petrece cea mai mare parte a timpului. Locuința este primitoare, dar Zarug a mărturisit că se gândește să facă unele schimbări. Și asta pentru că se plictisește foarte repede.
În adolescență, pe vremea în care locuia cu părinții, Zarug nu a reușit să-și pună amprenta personală în camera sa. Iar, acum, și-a făcut de cap și a dat frâu liber imaginației. Ușile, geamurile și culoarea pereților din apartament sunt câteva dintre lucrurile pe care vrea să le modifice cât de curând. Dar are, totuși, și un regret. Și anume… faptul că locuința nu are balcon. (VEZI ȘI: CINE ESTE LORELEI BRATU, CONCURENTA DE LA ASIA EXPRESS SEZONUL 4. FACE ECHIPĂ CU ZARUG)
În timp ce le prezenta apartamentul fanilor de pe Facebook, Zarug le-a arătat acestora și câteva dintre obiectele fără de care nu ar putea trăi. Printre ele se numără și un tablou pe care l-a primit cadou de la iubitul său. Acesta a dezvăluit că îl ia cu el peste tot pe unde merge.
Zarug, pe numele său întreg Mihai Dan Zarug, este designer vestimentar în viața de zi cu zi. Nu este însă străin publicului larg. În 2018, el a apărut la Chefi la cuțite, iar intrarea sa a fost una spectaculoasă. El a purtat tocuri atunci când s-a prezentat în fața lui Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. (CITEȘTE ȘI: MIHAI DAN ZARUG FACE BANI DIN PIATRĂ SEACĂ! CÂT COSTĂ UN SIMPLU TRICOU VÂNDUT DE CONCURENTUL ASIA EXPRESS)
În vara anului 2021, în noul sezon ”Asia Express”, Zarug și Lorelai Bratu au format una dintre cele îndrăgite echipe din cadrul emisiunii.